x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Alba - 9 speologi, blocați în peștera Huda lui Papară

Alba - 9 speologi, blocați în peștera Huda lui Papară

22 Aug 2016   •   18:07
Alba - 9 speologi, blocați în peștera Huda lui Papară

Câţiva cetăţeni francezi se află printre cei nouă speologi care au rămas blocaţi în peştera Huda lui Papară, aflată pe teritoriul satului Sub Piatră, comuna Sălciua din judeţul Alba, după ce o viitură a inundat, luni, interiorul, ca urmare a unor precipitaţii abundente, a declarat, pentru AGERPRES, subprefectul Mihaela Alba.

Albu a menţionat că, potrivit informaţiilor furnizate de autorităţile locale, printre persoanele blocate s-ar afla şi francezi, însoţiţi de doi speologi experimentaţi din Cluj Napoca. Pe de altă parte, muncitori care lucrau la un drum comunal i-au spus primarului comunei că au văzut de dimineaţă în apropierea peşterii un grup de copii, a mai spus subprefectul.

Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Unirea Alba, colonel Dorel Sofica, a declarat, pentru AGERPRES, că în interiorul peşterii vor intra doar speologi de la Salvaspeo, urmând ca la suprafaţă să fie organizat un grup de sprijin format din angajaţi ai ISU. Dorel Sofica a menţionat că se deplasează spre Sălciua pentru a monitoriza situaţia.

Pentru a facilita accesul salvatorilor în peşteră, autorităţile locale au acţionat cu un utilaj pentru decolmatarea drumului comunal 130 care face legătura între satul Sub Piatră şi Huda lui Papară, afectat de precipitaţiile abundente. Subprefectul Mihaela Albu a precizat că doi salvatori de la Salvaspeo Cluj şi un echipaj de jandarmerie au reuşit să străbată drumul cu o maşină de teren până la intrarea în peşteră.

Potrivit unui apel făcut la 112, în peşteră au rămas blocate nouă persoane, surprinse de debitul crescut al apei.

ISU a trimis în apropiere de peşteră o autospecială de intervenţie şi o ambulanţă SMURD.

În 2010, trei speologi au rămas blocaţi, timp de mai multe ore, în Huda lui Papară, cea mai lungă peşteră din Munţii Trascăului, tot în urma unei viituri.

Situată în partea de nord-vest a Munţilor Trascăului, este considerată una dintre cele mai interesante peşteri din Munţii Apuseni. Aici hibernează cea mai mare colonie de lilieci din Europa, circa 84.000 de indivizi din nouă specii. Huda lui Papară este cea mai lungă şi denivelată peşteră din Munţii Trascăului. Începând din 1954, un grup de speologi clujeni au explorat şi cartat peştera, publicând harta în 1969. Din 1979, clubul de speologie "Polaris" Blaj a început explorarea şi recartarea peşterii, reuşind în 1986 să realizeze amenajarea turistică. De câţiva ani, peştera nu mai poate fi vizitată. AGERPRES

×