x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Amenzi URIAȘE pentru cei care campează pe plajele Vadu şi Corbu. Guvernul a înăsprit sancţiunile în Delta Dunării

Amenzi URIAȘE pentru cei care campează pe plajele Vadu şi Corbu. Guvernul a înăsprit sancţiunile în Delta Dunării

04 Oct 2022   •   16:05
Amenzi URIAȘE pentru cei care campează pe plajele Vadu şi Corbu. Guvernul a înăsprit sancţiunile în Delta Dunării

Hotărârea de Guvern în urma căruia cresc amenzile în Delta Dunării a fost publicată în Monitorul Oficial. Faptele comise pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării se amendează până la 15.000 pentru persoanele fizice, respectiv 50.000 de lei pentru cele juridice.

Administraţia Rezervaţiei Biosferei" Delta Dunării" (ARBDD) informează că în Monitorul Oficial de marți a fost publicată Hotărârea de Guvern privind actualizarea limitelor amenzilor în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării".

„Actul normativ vizează ca sancţiunile prevăzute de Legea nr. 82/ 1993 să fie în concordanţă cu contravenţiile prevăzute la art. 53 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/ 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/ 2011, fără a depăşi limitele prevăzute de aceasta”, transmite ARBDD.

"Mărirea cuantumului amenzilor îi afectează doar pe cei care nu înţeleg să respecte prevederile legale instituite pentru protejarea patrimoniului natural care ne-a fost încredinţat spre ocrotire. Vizitatorii şi locuitorii Rezervaţiei care respectă natura şi cadrul legal stabilit pentru protejarea ei, nu vor fi puşi niciodată în situaţia de a suporta astfel de sancţiuni", declară Gabriel Teodosie Marinov, guvernator al ARBDD.

Hotărârea de Guvern intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Potrivit Ministerului Mediului, faptele comise pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării se amendează până la 15.000 pentru persoanele fizice, respectiv 50.000 de lei pentru cele juridice.

„Prin înăsprirea sancțiunilor în Delta Dunării urmărim descurajarea încălcării prevederilor legale în vigoare. Amenzile erau mici, neactualizate din anul 2011. Respectarea legislației este obligația fiecăruia dintre noi, trebuie să dăm dovadă de un comportament responsabil față de natură și mediul înconjurător. Acțiunile noastre pot avea un impact negativ asupra biodiversității ducând chiar la compromiterea sau pierderea unor habitate naturale”, declarat ministrul Barna Tanczos.

Printre exemple:

- executarea lucrărilor de amenajare și construcție, de orice natură ar fi ele, fără actele de reglementare emise de Administrația Rezervației sau cu încălcarea condițiilor prevăzute în acestea se sancționează cu amendă de la 5000 lei (2000 lei cuantum vechi) la 10000 lei (6000 lei cuantum vechi) pentru persoane fizice și de la 25000 lei (4200 lei cuantum vechi) la 000 lei (12.500 lei cuantum vechi) pentru persoane juridice;

- intrarea persoanelor și pătrunderea mijloacelor de transport navale ori rutiere în locurile de cuibărit, distrugerea cuiburilor sau a locurilor de cuibărit, precum și recoltarea ori distrugerea ouălor păsărilor sălbatice, cu amendă de la 5000 lei (35 lei cuantum vechi) la 10000 lei (100 lei cuantum vechi) pentru persoane fizice și de la 25000 lei (50 lei cuantum vechi) la 50000 lei (150 lei cuantum vechi) pentru persoane juridice;

- intrarea persoanelor și pătrunderea mijloacelor de transport navale sau rutiere neautorizate în zonele strict protejate, cu amendă de la 5000 lei (35 lei cuantum vechi) la 10000 lei (100 lei cuantum vechi) pentru persoane fizice și de la 25000 lei (50 lei cuantum vechi) la 50000 lei (100 lei cuantum vechi) pentru personae juridice;


- nerespectarea regulilor de navigație și circulație pe teritoriul rezervației, cu amendă de la 1000 lei (250 lei cuantum vechi) la 5000 lei (700 lei cuantum vechi) pentru persoane fizice și de la 10000 lei (320 lei cuantum vechi) la 15000 lei (1000 lei cuantum vechi) pentru persoane juridice;

- debarcarea pasagerilor sau turiștilor la mal natural, cu excepția cazurilor de forță majoră, care vor fi anunțate Administrației Rezervației, cu amendă de la 3000 lei (70 lei cuantum vechi) la 6000 lei (200 lei cuantum vechi) pentru persoane fizice și de la 25000 lei (100 lei cuantum vechi) la 50000 lei (250 lei cuantum vechi) pentru persoane juridice;

- camparea în afara zonelor aprobate sau în altfel de condiții decât cele autorizate, precum și nerespectarea regulilor stabilite pentru utilizarea zonelor de campare, cu amendă de la 3000 lei (70 lei cuantum vechi) la 6000 lei (200 lei cuantum vechi) pentru persoane fizice și de la 25000 lei (100 lei cuantum vechi) la 50000 lei (250 lei cuantum vechi) pentru persoane juridice;

- fotografierea sau filmarea în scop comercial, fără actele de reglementare emise de Administrația Rezervației ori cu încălcarea prevederilor acestora, cu amendă de la 3000 lei (70 lei cuantum vechi) la 6000 lei (200 lei cuantum vechi) pentru persoane fizice și de la 25000 lei (100 lei cuantum vechi) la 50000 lei (250 lei cuantum vechi) pentru persoane juridice.

(sursa: Mediafax)

×