x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Argeș: O femeie polițist care dirija traficul a fost rănită de o mașină

Argeș: O femeie polițist care dirija traficul a fost rănită de o mașină

23 Feb 2022   •   10:50
Argeș: O femeie polițist care dirija traficul a fost rănită de o mașină
Sursa foto: Hepta

O femeie polițist care dirija traficul în localitatea Ștefănești, județul Argeș, a fost rănită de o mașină. În acest caz a fost deschis un dosar penal.

Accidentul s-a produs marți, în timp ce polițista dirija traficul rutier pe DN 7, în Ștefănești, în apropiere de intersecția cu str. Cavalerului și str. Zavoi.

Un bărbat de 37 de ani, din Ștefănești, care conducea un autoturism pe DN 7, din direcția Topoloveni spre Pitești, a acroșat-o și accidentat-o ușor o polițistă, care se afla în intersecție.

Aceasta nu a fost rănită grav.

Un echipaj medical chemat la fața locului a stabilit că polițista a suferit leziuni ușoare.

În cauză, polițiștii Serviciului Rutier Argeș fac cercetări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut, urmând să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: politist ranit