Incidentul de la bordul avionului Ryanair pe traseul Berlin - Bucureşti a avut loc miercuri seară.
Aeronava a decolat miercuri, de pe aeroportul Schonefeld din Berlin, la ora 16 şi 40 de minute, însă după o jumătate de oră, s-a întors. Pasagerii au povestit că temperatura a crescut brusc, urechile li s-au înfundat, copii au început să pângă iar unuia dintre pasageri a început să îi curgă sânge din nas, din cauza schimbării bruște de presiune.
În primă instanță, pasagerilor li s-a spus că avionul are o problemă cu aerul condiționat iar piloții au decis să întoarcă aeronava pe aeroportul din Schonefeld din Berlin.
Pe site-ul flightaware.com se poate urmări traseul și modul în care zborul FR327 al liniei aeriene Ryanair a pierdut brusc din înălțime.
La aterizarea aeronavei pe pistă se aflau deja ambulanțe și mai multe echipaje de pompieri iar câțiva au urcat la bord pentru a face verificări.
Avionul Ryan Air ar fi trebuit să aterizeze la Bucureşti la ora 20.
Într-un comunicat de presă, reprezentanții RyanAir au precizat că motivul pentru care aeronava s-a întors din drum a fost legat de depresurizare, relatează ProTV.
„Echipajul a urmat procedura, iar aeronava s-a întors la Berlin. A aterizat normal și toți pasagerii s-au debarcat. Pentru a reduce la minim întârzierea, pasagerii au fost transferați într-o altă aeronavă. RyanAir le cere sincer scuze călătorilor afectați de această întrârziere”,se precizează în comunicat.