x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat a ars de viu în propria casă, la Brăila

Un bărbat a ars de viu în propria casă, la Brăila

de Redacția Jurnalul    |    31 Ian 2026   •   09:05
Un bărbat a ars de viu în propria casă, la Brăila
Sursa foto: Jurnal de Braila/În interiorul locuinței a fost găsit proprietarul

Un bărbat de 73 de ani a fost găsit carbonizat într-o locuință cuprinsă de un incendiu în noaptea de vineri spre sâmbătă în Brăila.

ISU Brăila anunță că a intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru stingerea unui incendiu de locuință pe strada Bradului din municipiul Brăila. În sprijin la locul intervenției a fost trimisă și o ambulanță a SAJ Brăila.

Echipajele au constatat la fața locului că incendiul se manifesta generalizat la întreaga locuință.

În interiorul locuinței a fost găsit proprietarul, în vârstă de 73 ani, carbonizat.

În urma incendiului, a ars o locuința pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați cu bunurile din interior.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un aparat electric de încălzire defect sau amplasat necorespunzător față de materiale combustibile, transmit pompierii, potrivit Mediafax.

×
Subiecte în articol: incendiu Braila
Parteneri