Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, sâmbătă pe numele inculpatului a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, inculpatul, în timp ce se afla împreună cu victima, colegul său de muncă și de apartament, într-o locuință din Râmnicu Vâlcea, i-a reproșat acesteia că i-a consumat mâncarea și băutura, ocazie cu care l-a înjunghiat în abdomen cu un cuțit.
Victima a fugit și s-a refugiat în fața scării blocului, unde a fost găsită de polițiști, în timp ce agresorul ar fi rămas în apartament.
Victimei i-au fost cauzate leziuni care necesită 25-30 de zile de îngrijiri medicale, care i-au pus viața în pericol, fiind supusă unei intervenții chirurgicale de urgență.
Cercetările în acest caz continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor.
(sursa: Mediafax)