x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bărbat tâlhărit de două tinere într-o parcare din Hunedoara

Bărbat tâlhărit de două tinere într-o parcare din Hunedoara

30 Sep 2022   •   13:36
Bărbat tâlhărit de două tinere într-o parcare din Hunedoara

Două tinere i-au furat unui bărbat de 43 de ani, care apelase la serviciile sexuale ale acestora, 1.300 de lei din buzunar. Bărbatul a fost „luat pe capota” mașinii în timp ce încerca să le oprească pe tinere să fugă.

Potrivit IPJ HUnedoara, polițiștii au fost sesizați joi seara de un bărbat de 43 de ani despre faptul că două tinere i-ar fi furat 1.300 lei din buzunar.

Poliţiştii au stabilit că bărbatul, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a dorit să apeleze la serviciile sexuale oferite de două tinere pe care le cunoştea doar din vedere, astfel că, împreună cu acestea, s-a deplasat cu o mașină în zona unei staţii de alimentare cu carburaţi. Aici, bărbatul ar fi coborât din autoturism, iar una dintre tinere i-ar fi furat 1.300 de lei.

În urma vizualizării imaginilor video, poliţişti au stabilit că bărbatul, pentru a împiedica fuga celor două tinere aflate în mașină, s-a așezat în faţa autoturismului, fiind „luat pe capotă” şi împins câţiva metri.

De asemenea, tinerele au plecat fără a achita suma aferentă combustibilului cu care a fost alimentat autoturismul, scrie Mediafax

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru tâlhărie calificată și furt, iar în urma cercetărilor a fost identificată o tânără de 21 de ani, din municipiul Petroșani, care a fost reținută pentru 24 de ore.

Procurorul de caz a dispus extinderea urmăririi penale şi cu privire la comiterea infracţiunii de tentativă de omor.

 

×
Subiecte în articol: bărbat talharit