x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Cadavrul carbonizat găsit luni, pe un câmp, în Ilfov a identificat

Cadavrul carbonizat găsit luni, pe un câmp, în Ilfov a identificat

de Redacția Jurnalul    |    20 Dec 2022   •   13:03
Cadavrul carbonizat găsit luni, pe un câmp, în Ilfov a identificat

Cadavrul carbonizat descoperit luni pe un câmp din județul Ilfov a fost identificat. Este vorba de un bărbat de 42 de ani care lucra ca zilier în zonă. Cercetările continuă într-un dosar penal deschis pentru omor.

Potrivit IPJ Ilfov, din primele cercetări efectuate în cazul persoanei carbonizate, descoperită pe un câmp din apropierea localității Domnești, este vorba despre un bărbat, în vârstă de 42 de ani, care lucra ca zilier la mai multe imobile aflate în construcție, din zona respectivă.

Cadavrul a fost ridicat de medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Ilfov pentru efectuarea necropsiei.

Organele de urmărire penală continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, urmărirea penală fiind în competența exclusivă a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.

IPJ Ilfov a fost sesizat luni de un bărbat cu privire la faptul că, pe câmp, în apropierea localității Domnești, se află o persoană arsă, carbonizată.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cadavru carbonizat câmp ilfov