x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Canabis, cocaină și cristal, vândute către consumatori din Bacău

Canabis, cocaină și cristal, vândute către consumatori din Bacău

de Redacția Jurnalul    |    05 Apr 2024   •   15:42
Canabis, cocaină și cristal, vândute către consumatori din Bacău

Doi bărbați au fost reținuți pentru că au comercializat canabis, cocaină, droguri de tip cristal și MDMA către consumatori din Bacău.

Procurorii DIICOT Bacău au dispus reținerea a doi bărbați, cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada martie – aprilie 2024, aceștia au deținut și comercializat, în mod repetat, droguri de risc și mare risc (canabis, cocaină, 3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal și MDMA), către consumatori din județul Bacău.

„În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost identificate și ridicate 55 de doze canabis, diferite cantități de MDMA și amfetamină, mai multe cântare electronice de precizie și grindere, obiecte purtând urme de substanță, telefoane mobile, laptopuri, unități de stocare a datelor, sume de bani în lei și euro, precum și alte mijloace de probă”, potrivit DIICOT.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău a dispus arestarea preventivă a unui inculpat și măsura arestului la domiciliu față de al doilea, pentru o perioadă de 30 de zile, conform propunerii formulate de către procurorii DIICOT Bacău.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: canabis cocaina consumator