x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Jandarmii brașoveni au salvat o căprioară aflată în travaliu

Jandarmii brașoveni au salvat o căprioară aflată în travaliu

de Redacția Jurnalul    |    30 Mai 2024   •   19:40
Jandarmii brașoveni au salvat o căprioară aflată în travaliu

O misiune emoționantă a avut loc joi pentru jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov. Patrulând prin oraș, au primit un apel de la un cetățean care a semnalat prezența unei căprioare aflate în pericol pe marginea drumului.

Jandarmii au plecat în zona indicată și au găsit o căprioară care se pregătea să aducă pe lume un pui.

Aceștia au trecut imediat la îndepărtarea persoanelor din zonă și au realizat o arie de protecție în jurul căprioarei pentru ca aceasta să își aducă pe lume puiul.

În scurt timp, micuțul animal era la picioarele mamei, hrănindu-se, apoi, după câteva minute, s-au deplasat împreună, în siguranță, spre pădure.

(sursa: Mediafax)

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: caprioara travaliu jandarmii