x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Căutări reluate, în cazul unuia dintre tinerii care au plonjat cu mașina în Someș

Căutări reluate, în cazul unuia dintre tinerii care au plonjat cu mașina în Someș

de Redacția Jurnalul    |    02 Iul 2023   •   12:40
Căutări reluate, în cazul unuia dintre tinerii care au plonjat cu mașina în Someș

Căutările unuia dintre cei doi tineri care se afla într-o mașină care a plonjat în râul Someș, în localitatea Băbășești, județul Satu Mare, au fost relute, duminică dimineața.

Căutările celei de a doua victime din mașina care a plonjat în râul Someș s-au desfășurat sâmbătă până în jurul orei 23.00.

Acestea au fost reluate duminică dimineață.

La fața locului intervine un echipaj militar din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu două bărci pneumatice și un echipaj format din 4 scafandri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bistrița-Năsăud.

Forțele aflate la fața locului au stabilit perimetrul de intervenție și continuă operațiunile de căutare a tânărului disparut în apele Someșului, din localitatea Băbășești.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați sâmbătă despre producerea acidenttului din Băbășești.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 19 ani, domiciliat în Satu Mare, ar fi condus un autoturism pe un drum nedestinat circulației rutiere și ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, răsturnându-se în râul Someș”, au transmis polițiștii sătmăreni.

În urma accidentului, un alt tânăr, de 18 ani, din județul Argeș, a ieșit din autoturism, fiind transportat ulterior la Spitalul Județean Satu Mare.

Până în prezent, șoferul nu a putut fi găsit, la locul producerii accidentului fiind prezente mai multe echipaje de salvare, inclusiv scafandri.

Cercetările sunt continuate pentru identificarea tânărului de 19 ani, precum și în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: căutări reluate masina siret