x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Circulația trenurilor la Videle se desfășoară alternativ

Circulația trenurilor la Videle se desfășoară alternativ

17 Iul 2021   •   10:57
Circulația trenurilor la Videle se desfășoară alternativ
Sursa foto: Victor Stroe

Circulaţia trenurilor pe rutele Videle - Ciolpani şi Videle - Zăvestreni se desfăşoară alternativ, din cauza unui deranjament la instalaţia de centralizare electronică, transmite CFR SA.

"Circulaţia trenurilor, pe relaţiile Videle - Ciolpani şi Videle - Zăvestreni se desfăşoară la această oră sub îndrumarea personalului feroviar de specialitate, în termeni feroviari "la cale liberă", din cauza unui deranjament înregistrat la instalaţia de centralizare electronică, din staţia Videle. Trenurile circulă alternativ, din ambele sensuri, după verificarea, de către personalul feroviar, a fiecărui parcurs", precizează compania. 

Până la rezolvarea problemei, 10 trenuri de călători vor circula alternativ pe cele două segmente.

 

×
Subiecte în articol: trenuri videle