x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Clujenii se pot deplasa în oraş cu biciclete puse la dispoziţie gratuit de Primărie

Clujenii se pot deplasa în oraş cu biciclete puse la dispoziţie gratuit de Primărie

17 Noi 2015   •   15:19
Clujenii se pot deplasa în oraş cu biciclete puse la dispoziţie gratuit de Primărie
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Clujenii pot, începând de marţi, să se deplaseze prin oraş cu biciclete puse la dispoziţie de municipalitate, în mod gratuit, cu condiţia să returneze vehiculul după o oră de folosinţă.

Managerul proiectului Bike Sharing, Ovidiu Câmpean, a precizat că regulamentul include această prevedere pentru a se evita acapararea bicicletelor de către anumite persoane. Cei care vor să folosească bicicleta un timp mai îndelungat fie vor plăti o sumă de 2 lei pentru fiecare jumătate de oră de depăşire a timpului, fie vor putea continua să meargă gratuit cu aceasta dacă fac o pauză de minimum 10 minute şi o depun într-un stand aflat în apropierea destinaţiei lor.

Primarul Emil Boc a explicat marţi, în cadrul unui eveniment de lansare a proiectului, că scopul proiectului Bike Sharing este acela de a le oferi oamenilor o alternativă pentru transport în condiţiile în care Cluj-Napoca este un oraş în plină dezvoltare şi, prin urmare, cu un număr foarte mare de maşini în trafic.

'De azi înainte îi invităm pe clujeni să folosească bicicleta ca şi mod alternativ de deplasare în municipiu, fie pentru a merge la locul de muncă, fie pentru a petrece ore plăcute în oraş. Sunt 470 de biciclete care astăzi sunt puse în mişcare în toate zonele oraşului. Pe zonele dedicate transportului în comun vor fi utilizate şi bicicletele, adică bicicliştii vor putea utiliza acolo unde avem bandă dedicată pentru autobuz', a precizat Boc, care a adăugat că reprezentaţii primăriei vor continua să caute soluţii pentru ca mersul pe bicicletă să devină o adevărată alternativă pentru locuitorii oraşului.

O idee ar fi crearea, anul viitor, pe principala axă a oraşului, a unor piste dedicate bicicliştilor.

În prezent, în Cluj-Napoca sunt amenajaţi 44 de kilometri de pistă în trafic. Din luna martie a anului viitor, la acest proiect vor fi conectate şi localităţile Floreşti - care este ce a mai mare comună din România - şi Apahida, limitrofe municipiului Cluj-Napoca, în care locuiesc foarte mulţi oameni care lucrează sau studiază în oraş.

Astfel, de săptămâna aceasta, clujenii pot începe să folosească bicicletele. În prealabil, fiecare clujean care vrea să folosească o astfel de bicicletă trebuie să încheie, la unul dintre sediile din cartiere ori la sediul principal al Primăriei un contract pentru o perioadă de patru ani. Ulterior, va primi un card cu un cod pin şi date de acces la un site care ţine evidenţa fiecărui utilizator.

Municipalitatea a pregătit pentru moment 5.000 de carduri.

De asemenea, primarul Emil Boc a precizat că este pregătit să prevadă o sumă în buget pentru ca anul viitor să fie cumpărate noi biciclete, dacă va fi nevoie.

'Eu am mare încredere în acest proiect că va fi unul dorit de clujeni şi, după cum am văzut, oamenii sunt foarte interesaţi de această modalitate de transport. Noi vom veni şi cu alte soluţii de a-i încuraja să folosească bicicleta', a spus Boc.

Sistemul a fost testat timp de două luni de 350 de voluntari. Proiectul, în valoare de 14 milioane de lei, a fost finanţat în proporţie de 98 la sută printr-un grant european.

×
Subiecte în articol: biciclete gratuire