x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Copilul care a încercat să se spânzure, mort în spital după 5 zile

Copilul care a încercat să se spânzure, mort în spital după 5 zile

15 Dec 2018   •   19:56
Copilul care a încercat să se spânzure, mort în spital după 5 zile

Băiatul în vârstă de 10 ani, din satul Zizin, comuna Tărlungeni, care a încercat să se spânzure după ce bunica i-a spus să meargă la şcoală a murit, după cinci zile, la Spitalul Clinic de Copii din Braşov.
''Copilul a decedat sâmbătă dimineaţa, după un stop-cardio respirator. Medicii au făcut toate eforturile posibile să-l salveze. Eu m-am interesat în fiecare zi de starea lui de sănătate, dar din păcate, azi a decedat '', a declarat pentru AGERPRES, preşedintele Comisiei de Sănătate din Consiliul Judeţean Braşov, consilierul judeţean Andrei Kadas.
Din verificările făcute de poliţişti, băiatul se afla pe 10 decembrie la domiciliu împreună cu bunica sa, care i-ar fi cerut să se pregătească pentru a merge la şcoală. Băiatul a refuzat şi, profitând de faptul că bunica s-a deplasat la un magazin alimentar din zonă, a părăsit locuinţa, a mers într-o anexă situată în curtea imobilului unde locuia şi a încercat să se sinucidă prin spânzurare. A fost găsit la scurt timp de către bunica sa, care a alertat autorităţile. Copilul a fost transportat la Spitalul Clinic de Copii.
În cauză a fost întocmit un dosar penal.

Agerpres

×
Subiecte în articol: copil spanzurat