x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Coroanele funerare, interzise în mai multe orașe. Reguli și sancțiuni

Coroanele funerare, interzise în mai multe orașe. Reguli și sancțiuni

de Redacția Jurnalul    |    18 Sep 2025   •   16:45
Coroanele funerare, interzise în mai multe orașe. Reguli și sancțiuni

Mai multe primării din România interzic coroanele funerare din plastic sau naturale, considerate surse de poluare și deșeuri greu de gestionat.

În locul acestora, familiile și apropiații sunt încurajați să aducă flori naturale sau să facă donații.

Timișoara

La Timișoara, regulamentul unitar pentru cele șase cimitire publice prevede folosirea exclusivă a buchetelor și coroanelor din flori naturale sau materiale biodegradabile. Primăria invocă motive ecologice și economice, mentionând că numai salubrizarea cimitirelor administrate de firma Horticultura costă lunar peste 22.000 de lei.

Păulești

Comuna Păulești, județul Satu Mare, a interzis complet coroanele, din plastic sau naturale cu elemente metalice, iar cetățenii sunt încurajați să facă donații pentru familiile îndoliate. Primarul Zenoviu Bontea afirmă că măsura a fost bine primită după consultări cu preoții și administratorii cimitirelor, iar donațiile se pot face în biserici, lângă jerbele de flori naturale.

Harghita

În Harghita, tradiția locală înlocuiește coroanele funerare cu gesturi mai simple: fiecare participant aduce o floare albă sau donează bani pentru fapte bune sau familia îndurerată. Deși nu există interdicții oficiale, autoritățile și bisericile susțin această practică ce reduce deșeurile.

Arad

Primăria Arad a propus interzicerea coroanelor din plastic și a celor naturale cu componente nedegradabile în cimitirele „Eternitatea”, „Pomenirea” și cele din cartierele Gai și Mureșel, aplicând amenzi între 500 și 1.000 de lei pentru nerespectarea regulilor.

În comuna Ghioroc, această măsură a fost adoptată informal încă din 2020, reducând cantitatea de deșeuri cu până la 75%.

Vaslui

La Vaslui, autoritățile analizează interzicerea coroanelor din plastic, Consiliul Local urmând să adopte o hotărâre. Primarul Lucian Braniște spune că plasticu creează probleme și ia în considerare soluții similare celor din alte localități, potrivit a1.ro.

Trecerea de la coroanele funerare tradiționale la flori și donații reflectă o schimbare în mentalitatea comunităților, cu beneficii ecologice și financiare. În funcție de oraș, nerespectarea noilor reguli poate atrage avertismente sau amenzi.

×
Subiecte în articol: coroane funerare plastic