x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Crimă teribilă în Vaslui! O tânără de 21 de ani, mamă a patru copii, a fost ucisă de fostul concubin

Crimă teribilă în Vaslui! O tânără de 21 de ani, mamă a patru copii, a fost ucisă de fostul concubin

28 Mar 2018   •   12:27
Crimă teribilă în Vaslui! O tânără de 21 de ani, mamă a patru copii, a fost ucisă de fostul concubin

O tânără în vârstă de 21 de ani din satul Unţeşti, comuna Bogdăneşti, a fost omorâtă de fostul concubin, de care se despărţise în urmă cu aproximativ un an, crima petrecându-se în prezenţa unui copil în vârstă de 4 ani, au declarat, miercuri, reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui. 

Cei doi aveau împreună patru copii, pe care femeia i-a luat cu ea în momentul în care a decis să se despartă de fostul concubin, pe motiv că acesta consuma frecvet băuturi alcoolice şi era agresiv. 

"Cercetările în acest caz sunt efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui. Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi trimis în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă", au spus reprezentanţii IPJ Vaslui. 

Potrivit anchetatorilor, pe fondul geloziei, după ce ar fi aflat că victima se întâlnea cu un alt bărbat, suspectul a mers la locuinţa acesteia şi a înjunghiat-o de mai multe ori cu un cuţit, cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanţă neputând face nimic pentru a salva viaţa femeii. AGERPRES

 

×
Subiecte în articol: mama ucisa vaslui