Două persoane au decedat şi o alta a fost grav rănită într-un accident rutier produs sâmbătă dimineaţa pe DN 67, în localitatea Slătioara, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.
Din primele informaţii ale poliţiştilor, accidentul ar fi avut loc după ce şoferul uneia dintre cele două maşini implicate s-ar fi angajat într-o depăşire neregulamentară.
La faţa locului se află şi două echipaje de descarcerare, două dintre victime fiind încarcerate.
"Intervenim cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. Sunt şi două ambulanţe de la SAJ. Din nefericire, două persoane sunt decedate şi una este în stop cardio-respirator pentru care se fac în acest moment manevre de resuscitare", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.
Traficul rutier în zonă este blocat total. AGERPRES