x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Toate drumurile intens circulate din Portul Constanța vor fi asfaltate

Toate drumurile intens circulate din Portul Constanța vor fi asfaltate

de Redacția Jurnalul    |    26 Mar 2024   •   10:15
Toate drumurile intens circulate din Portul Constanța vor fi asfaltate

Toate drumurile intens circulate din Portul Constanța vor fi asfaltate până la începerea campaniei agricole de recoltare, anunță marți CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța.

„În perioada imediat următoare, CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța va începe asfaltarea tuturor drumurilor intens circulate din Portul Constanța. Lucrările de asfaltare se vor concentra pe legăturile cu autostrada A4, inclusiv podul hobanat peste Canalul Dunăre-Marea Neagră, precum și pe partea de nord a Portului Constanța. Vor fi asfaltate 22 de sectoare de drum printre care drumul dintre Poarta 7 și Poarta 9, afectat de traficul camioane, drumul care face legătura cu podul de la Poarta 5, drumul spre silozurile Anghel Saligny, accesul spre danele 43 și 44, accesul la noua parcare de la rădăcina molului 3”, potrivit unui comunicat de presă.

Toate lucrările, care totalizează peste 31.000 metri pătrați de suprafață asfaltată, se vor derula pe durata a două luni, pentru ca toate drumurile să fie pregătite pentru afluxul de camioane determinat de viitoarea campanie agricolă.

„În prima fază a lucrărilor vor fi prioritare toate legăturile cu autostrada A4, apoi șantierele se vor muta spre nordul portului. Valoarea totală a lucrărilor este de 1.838.400 lei (fără TVA), sumă asigurată din surse proprii ale Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța”, se menționează în finalul comunicatului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: portul constanta drumuri asfaltate