x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Familie salvată dintr-o casă în flăcări

Familie salvată dintr-o casă în flăcări

30 Apr 2018   •   11:35
Familie salvată dintr-o casă în flăcări

Trei persoane din localitatea Pângăraţi au fost salvate în noaptea de duminică spre luni de un trecător, după ce flăcările de la o anexă situată la trei metri de casa în care locuiau ameninţau să aprindă şi casa. 

Locotenentul Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, a declarat, pentru AGERPRES, că incendiul a fost anunţat în jurul orei 2,10 de o persoană aflată în trafic şi care a văzut flăcări la o locuinţă. 

"La faţa locului s-au deplasat 12 subofiţeri cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD, constatând că ardea violent o anexă locuibilă, temperatura degajată ducând deja la degradarea unor elemente ale faţadei casei cu mansardă, aflată la trei metri. Pompierii au stins incendiul, a cărui cauză probabilă de producere este un scurtcircuit produs la o ladă frigorifică. De menţionat este faptul că apelantul a trezit cele trei persoane aflate în locuinţă, după ce a anunţat incendiul prin 112, şi a încercat, împreună cu proprietarul, să stingă incendiul cu găleţi cu apă, până la sosirea pompierilor", a precizat locotenentul Andrei Grancea. 

În urma incendiului au ars acoperişul anexei pe aproximativ 50 de metri pătraţi şi bunurile din interior iar de la casă s-au degradat două geamuri, balconul din lemn, izolaţia din polistiren şi o terasă de aproximativ şase metri pătraţi.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: incendiu neamţ familie salvata