Polițiștii au fost sesizați miercuri telefonic de un reprezentant al unei școli gimnaziale din localitatea Frătești cu privire la faptul că două eleve au fost agresate fizic de o femeie.
Polițiștii au stabilit că, în interiorul școlii, în timpul cursurilor, ar fi pătruns o femeie de 47 de ani, din localitatea Frătești, mama unui elev, care, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, ar fi agresat fizic două eleve, de 12 ani, prin aplicarea de lovituri la nivelul feței și abdomenului.
Polițiștii au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Joi, pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, femeia în cauză a fost reținută pentru 24 de ore.
(sursa: Mediafax)