x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat a vândut mașina și apoi a spus că i-a fost furată

Un bărbat a vândut mașina și apoi a spus că i-a fost furată

de Redacția Jurnalul    |    15 Mar 2024   •   20:45
Un bărbat a vândut mașina și apoi a spus că i-a fost furată

Un bărbat de 58 de ani a sunat la Poliția Constanța și a spus că i-a fost furată autoutilitara parcată pe o stradă din oraș. Oamenii legii au aflat că acesta vânduse vehiculul către un tânăr de 26 de ani, care, la rândul său, l-a înstrăinat.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța - Secția 3 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, în perioada iulie 2022 - februarie, persoane necunoscute au sustras autoutilitara unui bărbat de 58 de ani, care se afla parcată pe strada Bradului, cauzând un prejudiciu de 2.500 de lei.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că persoana vătămată ar fi înstrăinat de bunăvoie autoutilara unui bărbat de 26 de ani, încă din luna noiembrie 2023, predându-i ambele chei ale autovehiculului.

Astfel, bărbatul de 26 de ani, ar fi înstrăinat la rândul său autoutilitara unui alt tânăr, de 25 de ani.

Autoutilitara a fost descoperită în posesia bărbatului de 25 de ani, fiindu-i lăsată în custodie până la definitivarea cercetărilor.

În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru inducere în eroare a organelor judiciare.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: furt masina vandut