x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale În judeţul Brăila nu mai există persoane infectate cu COVID-19

În judeţul Brăila nu mai există persoane infectate cu COVID-19

09 Mai 2020   •   23:00
În judeţul Brăila nu mai există persoane infectate cu COVID-19

În judeţul Brăila nu mai există persoane infectate cu COVID-19. Anunţul a fost făcut sâmbătă de prefectul judeţului, Cătălin Boboc. Ultimii trei pacienţi au fost declaraţi vindecaţi, iar în spitalele brăilene nu mai este nici un pacient infectat.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, prefectul a spus că de la începutul epidemiei în judeţ nu au fost raportate decât 22 de cazuri, toate vindecate ulterior, datorită măsurilor administrative şi medicale.

„Vă spun secretul nostru: instituţiile de forţă au convenit să fie intolerante, regulile au fost respectate, astfel încât nu a fost pusă presiune pe sistemul medical. Medicii au făcut faţă cu brio. La Brăila, de la începutul crizei am avut 22 de pacienţi. Asta datorită măsurilor administrative. Iar faptul că toţi pacienţii s-au vindecat înseamnă că medicii şi-au făcut treaba”, a explicat prefectul judeţului Brăila, Cătălin Boboc.

Zona a ajuns pe primul loc în ţară în ceea ce priveşte numărul mic de infectări cu puţin noroc şi cu multă organizare, a explicat pentru MEDIAFAX, primarul oraşului Brăila, Marian Dragomir.

„Am avut şi un dram de noroc, dar am făcut lucrurile bine, am respectat regulile. De când s-a aflat de existenţa virusului, noi am interzis în căminele de bătrâni toate vizitele aparţinătorilor. Săptămâna trecută s-au îmbolnăvit doar trei persoane, săptămâna asta nici una”, a declarat, pentru MEDIAFAX, primarul oraşului Brăila, Marian Dragomir.

În ceea ce priveşte numărul de teste pentru depistarea virusului, autorităţile susţin că în judeţ s-au făcut aproximativ o mie de analize.

„La Brăila s-au făcut absolut toate testele necesare, este răspunsul pe care-l dau de fiecare dată când sunt întrebat. Am făcut în jur de o mie de teste. Unii spun că sunt puţine, dar unde sunt bolnavii? Toţi cei care au solicitat ajutorul medicilor l-au primit”, a precizat prefectul judeţului Brăila, Cătălin Boboc.

Judeţul Brăila are aproape 400.000 de locuitori, cei mai mulţi fiind în oraşul de pe malul Dunării.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Braila Covid-19