x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu de proporții în județul Bacău. Un cămin cultural a luat foc. Au fost evacuate 20 de persoane

Incendiu de proporții în județul Bacău. Un cămin cultural a luat foc. Au fost evacuate 20 de persoane

11 Aug 2024   •   16:21
Incendiu de proporții în județul Bacău.  Un cămin cultural a luat foc. Au fost evacuate 20 de persoane

Căminul cultural dintr-o localitate din județul Bacău a luat foc, anunță ISU Bacău. La incendiu au ajuns trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoplatformă și o ambulanță SMURD. Se deplasează și comandantul Detașamentului Bacău, cu o autospecială de primă intervenție și comandă.

„În urmă cu câteva momente, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău au fost solicitați să intervină în comuna Nicolae Bălcescu, sat Galbeni, în urma unui apel primit pe SNUAU 112 care anunța producerea unui incendiu la căminul cultural”, potrivit ISU Bacău.

La locul solicitării, s-au deplasat de urgență trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoplatformă și o ambulanță SMURD.

„La locul evenimentului se deplasează comandantul Detașamentului Bacău, cu o autospecială de primă intervenție și comandă”, potrivit sursei citate.

Pompierii anunță că incendiul se manifestă generalizat, la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 400 mp, cu posibilitate de extindere la vecinătăți.

Nu sunt victime implicate.

Din cămin s-au autoevacuat 20 de persoane.

„Pentru optimizarea acțiunii de răspuns, a fost activată și grupa operativă a inspectoratului. De asemenea, la locul indicat acționează și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Nicolae Bălcescu. Intervenția este în dinamică. În prezent echipajele operative acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului”, anunță ISU Bacău.

×
Subiecte în articol: incendiu bacau camin cultural smurd