Pompierii Detașamentului Vatra Dornei au intervenit cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei anexe cu destinație cameră tehnică aparținând casei parohiale a Bisericii romano-catolice din municipiul Vatra Dornei.
La sosirea echipajelor, ardea astereala din jurul coșului de fum de la centrala termică cu pericol de propagare la casa parohială, la locașul de cult, la anexele din apropiere și la o pensiune din proximitate.
Au ars aproximativ 10 metri pătrați de astereală, de la nivelul acoperișului, și aproximativ 3 metri pătrați de pardoseală. S-au degradat pereții de la etajul superior al camerei tehnice, precum și pereții și planșeul din interiorul unei camere din casa parohială, pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de coșul de fum neizolat corespunzător.
Nu au fost înregistrate victime, iar pompierii reușit să împiedice propagarea incendiului.
(sursa: Mediafax)