x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu puternic la un magazin din Zalău

Incendiu puternic la un magazin din Zalău

30 Sep 2018   •   11:00
Incendiu puternic la un magazin din Zalău

Un incendiu de amploare s-a declanşat, sâmbătă noaptea, la un magazin de tip "cash an carry" din Zalău, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. 

"Sâmbătă noaptea, în jurul orei 23,20, Detaşamentul de pompieri Zalău a fost solicitat să intervină la un incendiu de amploare la un magazin 'cash an carry' de pe strada Fabricii din municipiul Zalău. La faţa locului s-au deplasat şase autospeciale de intervenţie, trei de stingere, o descarcerare, o autoscară, o ambulanţă SMURD", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj. 

Potrivit sursei citate, incendiul s-a propagat cu repeziciune la întreg acoperişul imobilului, fiind solicitate în sprijin încă două autospeciale de stingere de la Secţia de pompieri Jibou. 

În incendiu au ars acoperişul şi produsele din magazin, cauza probabilă a izbucnirii fiind în curs de stabilire, precizează ISU Sălaj. AGERPRES

×
Subiecte în articol: zalău incendiu magazin