x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Începe proiectarea celor trei sectoare de drum care vor forma centura orașului Oradea

Începe proiectarea celor trei sectoare de drum care vor forma centura orașului Oradea

14 Apr 2021   •   22:15
Începe proiectarea celor trei sectoare de drum care vor forma centura orașului Oradea

Autoritățile bihorene au anunțat că miercuri a fost semnat contractul privind realizarea proiectului tehnic pentru cele trei sectoare de drum care vor forma centura orașului Oradea.

Autoritățile județene au făcut calcule și au realizat că prin Zona Metropolitană a Municipiului Oradea trec zilnic peste 20.000 de mașini din direcția Cluj. Pentru a elimina ambuteiajele, experții au decis să realizeze centuri care vor ocoli comunele Oșorhei, Nojorid, Sântandrei, Sânmartin și Biharia.

„Primele trei centuri (Oșorhei – 5,8 km, Nojorid – 8,4 km și Sântandrei – 5 km) au fost clasificate la sfârșitul anului trecut ca drumuri județene, au fost preluate de Consiliul Județean Bihor și am demarat organizarea licitației pentru selectarea unei firme care să realizeze proiectele tehnice pentru aceste drumuri noi. Licitația s-a finalizat și astăzi am semnat contractul de execuție pentru realizarea PT-urilor”, a anunțat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Proiectele tehnice vor fi finalizate în termen de 6 luni și vor fi depuse pentru finanțare prin Programul Operațional Regional la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest. Conform planului, la sfârșitul anului vor fi organizate licitațiile pentru selectarea constructorilor, la primăvară ar trebui să înceapă lucrările, iar pe șosele se va circula din 2024.

În paralel, autoritățile lucrează pentru realizarea centurilor Sânmartin și Biharia.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: centura oradea