Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia a dispus, vineri, reținerea a trei femei, cu vârste între 20 și 41 de ani, pentru ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Medgidia au făcut cercetările în acest caz, la cererea procurorului.
Din anchetă a rezultat că, miercuri, în jurul orei 23.00, cele trei femei - mama, de 41 de ani, și fiicele ei, de 20 și 21 de ani - se aflau în incinta Spitalului Municipal Medgidia. Acestea ar fi agresat fizic și verbal un medic din unitatea sanitară, care se afla în timpul serviciului.
Medicul a suferit echimoze și zgârieturi la nivelul feței.
Incidentul a provocat indignarea oamenilor din spital și a tulburat ordinea publică, potrivit IPJ Constanța.
După administrarea probatoriului, procurorul a decis reținerea celor trei femei pentru 24 de ore.
În cursul zilei de sâmbătă urmează să fie luate măsurile legale necesare.


