x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Jucării cu marca „Frozen”, contrafăcute, găsite într-un container în Portul Constanța

Jucării cu marca „Frozen”, contrafăcute, găsite într-un container în Portul Constanța

22 Iul 2022   •   19:10
Jucării cu marca „Frozen”, contrafăcute, găsite într-un container în Portul Constanța

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța au găsit, într-un container sosit din China, pentru o societate cu sediul în Ucraina, peste 2.600 de seturi de jucării „Friozen”, bănuite a fi contrafăcute.

Potrivit Autorității Vamale Române, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa au reţinut 2.640 de seturi jucării, susceptibile a aduce atingere unor drepturi de proprietate intelectuală.

Jucăriile au fost găsite în urma unui control făcut asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China, pentru o societate comercială cu sediul în Ucraina.

Jucăriile poartă marca „Frozen”, dar există bănuiala că ar fi contrafăcute.

Valoarea mărfurilor susceptibile a aduce atingere unor drepturi de proprietate, dacă ar fi fost comercializate la valoarea bunurilor originale este de 195.624 lei.

„Conform prevederilor Regulamentului European nr.608/2013 si Legii nr.344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reţinut bunurile susceptibile a fi contrafăcute, în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse masurile legale ce se impun”, au transmis reprezentanții Vămii.

(sursa: Mediafax)

×