x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Jumătate de mileniu de istorie, în pericol. Se caută soluții pentru biserica din Cehu Silvaniei

Jumătate de mileniu de istorie, în pericol. Se caută soluții pentru biserica din Cehu Silvaniei

de Redacția Jurnalul    |    08 Feb 2026   •   00:20
Jumătate de mileniu de istorie, în pericol. Se caută soluții pentru biserica din Cehu Silvaniei
Sursa foto: Ministerul Culturii/S-a prăbușit turnul Bisericii Reformate din orașul Cehu Silvaniei

Autoritățile caută soluții pentru salvarea bisericii reformate din Cehu Silvaniei, veche de aproape 500 de ani, după ce turnul acesteia s-a prăbușit, în timpul lucrărilor de restaurare.

Turnul lăcașului de cult s-a prăbușit la începutul acestei săptămâni, în timp ce la biserică se desfășurau lucrări de renovare. Specialiștii încearcă acum să stabilizeze structura rămasă și să prevină degradări suplimentare.

Potrivit datelor prezentate sâmbătă de Ministerul Culturii, problemele la structura turnului au fost observate încă din 30 ianuarie, când au apărut fisuri și desprinderi de material, iar în zilele următoare au fost făcute verificări repetate în teren.
Înainte de intervențiile la nivelul turnului, pe șantier au avut loc doar lucrări în interiorul bisericii și săpături arheologice, fără modificări asupra structurii acestuia.

După îndepărtarea tencuielilor de pe conturul turnului, muncitorii și specialiștii au constatat că zidăria de piatră era mult mai degradată și fisurată decât indicau evaluările inițiale. „Degradarea, fisurarea și calitatea zidăriei de piatră sunt semnificativ mai severe decât estimările rezultate din cercetările anterioare”, au comunicat reprezentanții Ministerului Culturii.

Imediat ce au fost observate desprinderi de material, înainte de prăbușirea turnului, autoritățile au dispus „oprirea imediată a îndepărtării tencuielilor”, fiind montate elemente de susținere și martori de sticlă pentru monitorizarea fisurilor.
Arheologii care lucrau în interior au semnalat și scurgeri de praf și fragmente de mortar în zona turnului, semn că structura se degrada rapid. Eforturile de stabilizare nu au putut opri însă degradarea pentru că, în seara zilei de marți, turnul bisericii s-a prăbușit.

În prezent, sunt analizate soluții de stabilizare a ceea ce a mai rămas din biserică. Specialiștii au început monitorizarea structurii și pregătesc expertizele tehnice necesare pentru a decide pașii următori. Ministerul Culturii a transmis că rezultatele investigațiilor vor fi făcute publice.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Cehu Silvaniei biserica solutii
Parteneri