x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Masca, obligatorie și în județul Neamț

Masca, obligatorie și în județul Neamț

07 Oct 2020   •   20:50
Masca, obligatorie și în județul Neamț

Masca de protecţie devine obligatorie lângă școli, în pieţe, muzee, lăcașuri de cult și la la oficierea oricărui tip de eveniment în județul Neamț. În comuna Războieni se închid restaurantele și cafenelele de interior.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a decis, miercuri, următoarele:

Se suspendă, pentru o perioadă de 14 zile, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, din interiorul clădirilor, activitatea restaurantelor și cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, de pe raza comunei Războieni.

Se stabilește obligativitatea purtării măştii de protecţie, de către toate persoanele cu vârsta peste 5 ani, prezente în proximitatea unităților de învățământ din județul Neamț, la momentul sosirii și plecării elevilor.

Se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, pe raza judeţului Neamţ, de către toate persoanele cu vârsta peste 5 ani, prezente în spaţiile aglomerate în aer liber, şi anume:

a) pieţe, târguri/oboare (cu caracter periodic sau permanent);

b) la oficierea oricărui tip de eveniment;

c) muzee şi alte obiective turistice;

d) lăcaşuri de cult turistice şi ecumenice.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: masca neamț