x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi tineri au intrat mascați într-o sală de jocuri, au agresat o angajată și au furat 8.700 lei

Doi tineri au intrat mascați într-o sală de jocuri, au agresat o angajată și au furat 8.700 lei

de Redacția Jurnalul    |    21 Ian 2024   •   16:40
Doi tineri au intrat mascați într-o sală de jocuri, au agresat o angajată și au furat 8.700 lei

Doi tineri, de 21 și 22 ani, sunt cercetați după ce vineri dimineața ar fi intrat mascați într-o sală de jocuri din Caracal, unde au amenințat-o pe angajată și au furat 8.700 de lei. Un al treilea tânăr, care i-ar fi ajutat pe ceilalți, este căutat de polițiști.

Polițiștii au fost sesizați vineri dimineața, în jurul orei 5.10, prin apel la 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi fost agresată fizic în incinta unei societăți comerciale din municipiul Caracal și i-ar fi fost sustrasă o sumă de bani.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că două persoane mascate au pătruns în incinta firmei, unde au agresat fizic o tânără de 30 de ani, angajată a societății comerciale, și au sustras 8.700 de lei.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru tâlhărie calificată. În urma cercetărilor, polițiștii au identificat trei tineri, cu vârste cuprinse între 21 și 22 de ani, din comuna Fălcoiu, județul Olt, bănuiţi de comiterea faptei.

După administrarea probatoriului, vineri, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, pe numele a doi tineri a fost emisă câte o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Olt.

Al trelea tânăr este căutat de polițiști.

Sâmbătă, cei doi tineri reținuți au fost arestați preventiv de magistrații Judecătoriei Caracal, care au emis pe numele celui de-al treilea tânăr un mandat de arestare preventivă în lipsă.

Surse din cadrul anchetei au spus, pentru MEDIAFAX, că incidentul a avut loc într-o sală de jocuri de noroc din Caracal și că al trelea tânăr i-ar fi ajutat pe ceilalți doi.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: mascati sala de jocuri