Primarul general Nicușor Dan a anunțat că a fost recepționat un nou lot de troleibuze Solaris Trollino cu autonomie și continuă astfel optimizarea transportului în comun.
„Astfel, de sâmbătă, 13 aprilie, comasăm liniile 97 cu 133. Noul traseu, cu indicativul 97, va fi organizat între terminalele < Străulești > și < Bd. Tineretului >, fiind operat cu 23 de troleibuze cu autonomie și patru autobuze”, a transmis primarul pe facebook.
Noua linie va funcționa pe traseul: „Străulești”, Bd. Bucureștii Noi, Calea Griviței, Bd. Dacia, Str. Traian, Bd. Nerva Traian, Calea Văcărești, „Bd. Tineretului”, cu întoarcere pe Calea Văcărești, Bd. Nerva Traian, Str. Traian, Bd. Dacia, Piața Romană, Bd. Dacia, Str. Mircea Vulcănescu, Str. Gării de Nord, Piața Gării de Nord, Calea Griviței, Bd. Bucureștii Noi, „Străulești”.
Astfel, de sâmbătă, linia de autobuz 133 se suspendă.
(sursa: Mediafax)