x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O femeie din Suceava a murit într-un incendiu iscat la locuinţa sa, în satul Rotunda

O femeie din Suceava a murit într-un incendiu iscat la locuinţa sa, în satul Rotunda

21 Aug 2018   •   09:22
O femeie din Suceava a murit într-un incendiu iscat la locuinţa sa, în satul Rotunda

O femeie a fost găsită decedată în urma unui incendiu izbucnit marţi în gospodăria acesteia din satul Rotunda, arondat oraşului Liteni, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Ionuţ Cobziuc. 

Potrivit sursei citate, la faţa locului au intervenit o autospecială cu apă şi spumă de la Punctul de lucru din Dolhasca, Detaşamentul de pompieri Suceava cu o autospecială de stingere cu apă şi o ambulanţă de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Fălticeni. 

Incendiul s-a manifestat generalizat la casa bătrânească din lemn, iar după lichidare a fost găsită o victimă, femeie, de 78 de de ani, decedată. 

Cauza incendiului a fost, conform pompierilor, ''foc deschis în spaţii închise'', cel mai probabil fiind vorba de o lumânare sau o candelă lăsată nesupravegheată. 

Potrivit ISU Suceava, casa respectivă nu era branşată la reţeaua de energie electrică. AGERPRES

×
Subiecte în articol: femeie moarta incendiu suceava