x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O mașină a ars ca o torță pe drumul naţional DN 29 D din Botoșani

O mașină a ars ca o torță pe drumul naţional DN 29 D din Botoșani

20 Iul 2022   •   16:00
O mașină a ars ca o torță pe drumul naţional DN 29 D din Botoșani

Un autoturism a ars în totalitate, miercuri, în timp ce rula pe drumul naţional DN 29 D, care asigură legătura între municipiul Botoşani şi Vama Stânca-Costeşti.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, şoferul a reuşit să iasă din maşină înainte ca aceasta să fie cuprinsă de flăcări.

"La faţa locului, forţele de intervenţie au constatat că vehiculul era scos în afara părţii carosabile şi nu existau victime, şoferul autoevacuându-se imediat ce a observat ca iese fum de sub capota maşinii. Incendiul se manifesta generalizat la întregul vehicul, cu posibilitate de extindere la vegetaţia uscata si culturile agricole", au precizat oficialii ISU.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs în zona motorului.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×