x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O parte din personalul medical de la Spitalul Floreasca se află în izolare. Un pacient infectat s-a prezentat la camera de gardă

O parte din personalul medical de la Spitalul Floreasca se află în izolare. Un pacient infectat s-a prezentat la camera de gardă

24 Mar 2020   •   13:03
O parte din personalul medical de la Spitalul Floreasca se află în izolare. Un pacient infectat s-a prezentat la camera de gardă

La Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Clinic de Urgență Floreasca din București s-a prezentat, ieri, un pacient care nu avea context epidemiologic pentru suspiciunea de infecție cu virusul COVID-19. Acesta a solicitat ajutor medical pentru o altă patologie.

În urma investigațiilor efectuate s-a ridicat suspiciunea de infecție cu virusul SARS-CoV-2, care s-a confirmat în cursul dupa-amiezii de 23.03.2020, iar pacientul a fost transferat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Victor Babeș.

Deși personalul care a venit în contact direct și indirect cu acesta purta echipament de protecție, s-a luat măsura izolării la domiciliu și a testării ulterioare.

În urma acestei măsuri se află în izolare la domiciliu 7 medici și 23 asistenți medicali și personal auxiliar.

Activitatea spitalului continuă să se desfășoare în aceleași condiții.

×
Subiecte în articol: spital floreasca