x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Pădurea de la Băile Olăneşti a luat foc din nou. Arde frunză uscată pe un hectar

Pădurea de la Băile Olăneşti a luat foc din nou. Arde frunză uscată pe un hectar

05 Sep 2024   •   16:15
Pădurea de la Băile Olăneşti a luat foc din nou. Arde frunză uscată pe un hectar

Pompierii militari au fost solicitaţi, joi, să intervină la un nou incendiu izbucnit în pădurea din jurul staţiunii Băile Olăneşti, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Sorin Albinaru, a precizat că arde vegetaţia uscată pe o suprafaţă de aproximativ un hectar, într-o zonă greu accesibilă situată la peste doi kilometri distanţă de mănăstirea Comanca.

"La locul evenimentului intervin forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, Ocolului Silvic Râmnicu Vâlcea şi SVSU Băile Olăneşti, în total 14 persoane. Accesul nu este posibil cu autospecialele de intervenţie, deplasarea executându-se pedestru. Incendiul se manifestă la stratul de frunze, gros de aproximativ 20 de centimetri, pe o suprafaţă de circa un hectar. În zona respectivă nu sunt gospodării", a transmis reprezentantul ISU Vâlcea.

Acesta este cel de-al doilea incendiu de vegetaţie izbucnit în apropierea staţiunii vâlcene în ultimele trei săptămâni, pompierii intervenind în zonă şi la jumătatea lunii trecute, timp de cinci zile, ca să stingă flăcările provocate de un trăsnet ce au cuprins o suprafaţă de circa trei hectare de pădure. AGERPRES

×
Subiecte în articol: pădure baile olanesti foc