Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, sâmbătă, 3.032 de produse vestimentare și de parfumerie susceptibile a fi contrafăcute, în urma verificării a două autocare care circulau pe DN 5.
Produsele, care erau inscripționate cu denumirea unor mărci protejate, aveau o valoare estimată de aproximativ 500.000 de lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse originale de marcă.
Controlul a avut loc la intervale de timp diferite, iar polițiștii de frontieră au găsit în bagajele din cala autocarelor mai multe cutii de carton și pungi conținând articolele suspecte. Deținătorii acestora nu au putut prezenta documente de proveniență pentru produsele respective.
„În prezent, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet”, arată, de asemenea, sursa citată.
(sursa: Mediafax)


