x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Pe autostrada A1, în zona unde doi urşi au fost accidentaţi mortal se vor monta indicatoare de avertizare

Pe autostrada A1, în zona unde doi urşi au fost accidentaţi mortal se vor monta indicatoare de avertizare

20 Aug 2018   •   12:55
Pe autostrada A1, în zona unde doi urşi au fost accidentaţi mortal se vor monta indicatoare de avertizare

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov va monta indicatoare rutiere cu avertizarea "Atenţie, animale!" pe autostrada A1, în zona în care au avut loc două accidente soldate cu moartea a doi urşi, a declarat luni, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Robert Elekes. 

Potrivit acestuia, indicatoarele vor avea rol preventiv, ele urmând să atenţioneze şoferii asupra unor potenţiale pericole generate de animalele care pot apărea pe autostradă. 

"Vom monta indicatoare cu 'Atenţie, animale!', pentru că au fost două evenimente care impun unele măsuri. Până acum nu existau astfel de indicatoare pentru că nu ne-am aşteptat să avem o problemă cu urşii, pentru că în zonă sunt garduri de protecţie", a afirmat Elekes. 

Măsura a fost anunţată după ce un urs a fost ucis, în noaptea de duminică spre luni, de o maşină, după ce a pătruns într-un tunel de pe autostrada A1, pe raza judeţului Sibiu. Evenimentul, care este al doilea de acest fel din ultimele trei zile, s-a produs la kilometrul 262 + 500. 

În noaptea de vineri spre sâmbătă, un alt urs a fost accidentat mortal pe autostrada A1, la o distanţă de circa şase kilometri de locul în care s-a produs al doilea eveniment. AGERPRES

×
Subiecte în articol: indicatoare avertizare a1