x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Prahova: Doi alpiniști, recuperați de salvamontiști din Seaca Crucii

Prahova: Doi alpiniști, recuperați de salvamontiști din Seaca Crucii

09 Iul 2022   •   11:20
Prahova: Doi alpiniști, recuperați de salvamontiști din Seaca Crucii

Doi alpiniști au fost recuperați în noaptea de vineri spre sâmbătă de salvamontiștii din Bușteni, în urma unei intervenții care a durat aproape 5 ore.

Potrivit Salvamont Bușteni, intervenția pentru recuperarea celor doi alpiniști din Seaca Crucii s-a terminat cu bine aproape de miezul nopții de vineri spre sâmbătă.

Intervenția a durat aproape 5 ore.

Salvatorii montani susțin că una dintre cauzele acestui incident este intrarea pe un traseu necunoscut cu un pachet de informații contradictorii culese din mai multe surse. Astfel, cei doi alpiuniști ar fi ratat traseul în mai multe puncte, fapt care a dus la irosirea timpului de parcurgere.

Salvamontiștii din întreaga țară au primit în ultimele 24 de ore 7 apeluri, iar în urma intervențiilor 9 persoane au fost salvate.

Două dintre acestea au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: salvamont