Prim procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, judeţul Iaşi, a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăți din cadrul Judecătoriei Hârlău arestarea preventivă pentru o durată de 30 de zile față de inculpatul L.M., cercetat pentru săvârșirea în concurs real a mai multor infracțiuni de ultraj. Acesta ar fi amenințat polițiști în 21 octombrie 2023, dar și în 28 iunie 2024, de două ori, la ora 08:30 şi la ora 10:00.
Astfel, din probatoriul administrat până la acest moment procesual rezultă suspiciunea rezonabilă că în data de 21 octombrie 2023, ora 03:24, inculpatul L.M. i-a adresat prin SMS amenințări cu acte de violență, cuvinte și expresii jignitoare agentului de poliție A. G.-B., care i-au creat o stare de temere („... că vii aici și mă duc la pușcărie din cauza ta”).
Apoi, în data de 28 iunie, la ora 08:30 şi la ora 10:00, inculpatul L.M. a adresat amenințări directe cu moartea şi cu acte de violență la adresa agenților de poliție L. V.-I. și A. G.-B., cărora le-a fost creată o stare de temere.
Potrivit procurorului, amenințările au fost următoarele:
- că îi va decapita cu o coasă pe cei doi agenți de poliție dacă vor intra în localitatea Fântânele;
-„Tu în Fântânele nu mai calci! Mă duc la pușcărie 20 de ani pentru tine! Eu îți dau în cap frate!”
- „(…) mă duc 10 ani la pușcărie, vin înapoi, eu din pușcărie ies, tu din poliție nu mai ieși!”
- „Eu te fac să dispari!”
- „10 ani de pușcărie dacă fac, 20 de ani, dacă nu, eu pe tine te scot din Fântânele, pe tine personal (…)!”
- „Eu dau în cap!”.
(sursa: Mediafax)