x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Restricții de circulație pe A2, pe Podul de la Cernavodă, pentru efectuarea unor lucrări

Restricții de circulație pe A2, pe Podul de la Cernavodă, pentru efectuarea unor lucrări

de Redacția Jurnalul    |    27 Sep 2023   •   12:00
Restricții de circulație pe A2, pe Podul de la Cernavodă, pentru efectuarea unor lucrări

De miercuri până în 10 octombrie vor fi impuse restricții de ciorculație pe Autostrada București-Constanța, pe Podul de la Cernavodă, unde vor fi efectuate lucrări de reparație.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în perioada 27 septembrie – 10 octombrie, se efectuează lucrări de înlocuire a rosturilor de dilatație pe sensul către litoral al autostrăzii A2 București-Constanța, la Podul de la Cernavodă, pe banda de decelerare și banda 1, astfel că se circulă pe celălalt sens, pe câte o bandă în ambele direcții.

Din acest motiv, s-a restricționat traficul pe breteaua de acces dinspre autostrada A2 către localitatea Cernavodă, circulația fiind deviată pe următoarea rută: autostrada A2, km 160+300 de metri - continuă deplasarea pe A2 - ieșire nod rutier km 192 - sens giratoriu - pasaj peste A2, km. 192 - sens giratoriu - bretea nod rutier intrare pe A2, km. 192 - A2, km. 163 - bretea ieșire din A2 nod Cernavodă- sens giratoriu direcția către Cernavodă.

Șoferii sunt sfătuiți să respecte semnificația semnalizării instituite temporar, circulând cu viteza adaptată condițiilor de trafic și de drum.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: pod cernavoda lucrări