x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Salvamontiştii au intervenit în masivul Ceahlău pentru recuperarea unei turiste accidentate

Salvamontiştii au intervenit în masivul Ceahlău pentru recuperarea unei turiste accidentate

15 Iun 2019   •   10:27
Salvamontiştii au intervenit în masivul Ceahlău pentru recuperarea unei turiste accidentate

Salvamontiştii au intervenit pentru recuperarea unei turiste din Germania care şi-a fracturat piciorul într-o zonă abruptă a masivului Ceahlău, acţiunea, care a durat aproape cinci ore, încheindu-se vineri seara.

Şeful Serviciului Salvamont Neamţ, Raul Papalicef, a declarat că acţiunea a început în jurul orei 16,30, odată cu trimiterea primei echipe, iar pentru o localizare mai bună a zonei, dar şi în eventualitatea solicitării elicopterului SMURD, salvamontiştii au folosit şi o dronă.

"Au fost necesare mai multe lansări în coardă pentru a depăşi zonele de abrupt. În jurul orei 20,00, victima, care avea dureri considerabile, a fost predată la autospeciala Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Neamţ. Intervenţia, dificilă şi cu factor de risc deosebit de mare, a durat aproape cinci ore", a precizat Raul Papalicef.

Evenimentul s-a produs în zona Poliţa Scăuiş din masivul Ceahlău, o zonă cu teren accidentat.

Pacienta a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ pentru acordarea de îngrijiri medicale. AGERPRES

×