Polițiștii din Constanța au făcut joi 7 percheziții domiciliare în Medgidia, Cernavodă și în comuna Mircea Vodă, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada iunie-iulie 2022, 6 bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 35 de ani, au furat sistemul catalitic de la mai multe autoturisme și autoutilitare, care se aflau parcate în municipiul Constanța, orașul Cernavodă și localitatea Valu lui Traian.
În urma perchezițiilor, au fost confiscate două autoturisme, despre care există indicii că ar fi fost utilizate la săvârșirea infracțiunilor, mai multe telefoane mobile, precum și bunuri cu valoare probatorie.
Șapte persoane au fost duse la audieri, urmând ca la finalizarea cercetărilor procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța să dispună măsurile legale care se impun.
(sursa: Mediafax)