x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un șofer a intrat pe contrasens și a lovit două mașini, în județul Sibiu. Doi copii, de 3 și 9 ani, și o femeie au ajuns la spital

Un șofer a intrat pe contrasens și a lovit două mașini, în județul Sibiu. Doi copii, de 3 și 9 ani, și o femeie au ajuns la spital

de Redacția Jurnalul    |    16 Apr 2024   •   08:27
Un șofer a intrat pe contrasens și a lovit două mașini, în județul Sibiu. Doi copii, de 3 și 9 ani, și o femeie au ajuns la spital

Doi copii și o femeie au ajuns la spital, marți dimineața, după un accident care a avut loc pe DN 1, între Bradu și Avrig, în județul Sibiu, unde trei mașini s-au ciocnit.

Potrivit Poliției Sibiu, în timp ce conducea mașina spre Brașov, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din județul Brașov, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu două autoturisme conduse din sens opus, unul de către un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Avrig și celălalt condus de către o femeie în vârstă de 35 de ani, din Glâmboaca.

Impactul a dus la rănirea femeii din Glânboaca și a doi copii, de 3 și 9 ani, din mașina condusă de către femeie, toți trei fiind transportați la spital conștienți.

Cei trei au fost preluați de ambulanțe SAJ Sibiu. Copiii au traumatisme craniene minore, iar femeia de 35 de ani a suferit un traumatism de șold. A patra victimă, un bărbat, a refuzat transportul la UPU Sibiu.

Cei trei șoferi au fost testați alcoolscopic, în toate cazurile rezultatul fiind negativ. Traficul se desfășoară îngreunat.

Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii acestui eveniment rutier.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: contrasens accident sibiu copii spital