x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Șoferi, prinși când încercau să-și transfere amenzile către rude

Șoferi, prinși când încercau să-și transfere amenzile către rude

de Redacția Jurnalul    |    16 Mar 2025   •   17:20
Șoferi, prinși când încercau să-și transfere amenzile către rude
Sursa foto: Captură video Antena 3 CNN

Doi șoferi din județul Suceava sunt cercetați pentru fals în declarații, după ce au încercat să evite sancțiunile pentru depășirea vitezei, declarând că mașinile lor erau conduse de femei în momentul înregistrării abaterilor.

Incidentul s-a petrecut pe 9 februarie 2025, când camerele radar TruCam amplasate pe DN 2 au înregistrat două vehicule circulând cu 85 km/h, respectiv 93 km/h, într-o zonă cu limită de 70 km/h.

După primirea notificărilor, proprietarii au comunicat poliției că mașinile erau conduse de femei, însă înregistrările video de înaltă calitate au demonstrat clar că la volan se aflau de fapt bărbați.

Pe 16 martie 2025, Direcția Rutieră din cadrul centrului E-SIGUR s-a sesizat din oficiu pentru infracțiuni de fals în declarații.

Sistemul E-SIGUR, operațional în toată țara, folosește camere radar montate pe trepied în zone cu risc rutier ridicat, eliminând necesitatea opririi șoferilor în trafic și trimițând amenzile direct la domiciliu după identificarea conducătorului auto.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: soferi prinsi fals declaratii