O femeie a ajuns la spital în noaptea de Înviere, după ce o persoană, neidentificată încă, i-a dat foc la casă.
Potrivit ISU Suceava, militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi, împreună cu lucrători ai serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din Frătăuţii Noi şi Frătăuţii Vechi, au intervenit cu şapte autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie în satul Costişa din comuna Frătăuţii Noi.
Incendiul a fost observat şi anunţat cu întârziere, iar la sosirea echipajelor ardeau puternic acoperişul şi pereţii casei şi anexele gospodăreşti, majoritatea construite din lemn şi dispuse corp comun sau foarte apropiate între ele, existând pericolul de propagare la locuinţa învecinată.
Proprietara, în vârstă de 68 de ani, a suferit un atac de panică, iar pompierii paramedici SMURD i-au acordat primul ajutor medical, după care au transportat-o la Centrul de Primire Urgenţe al Spitalului din Rădăuţi, pentru investigaţii suplimentare.
Au ars acoperişul casei pe o suprafaţă de 120 mp, o anexă corp comun cu locuinţa, acoperişul unei construcţii corp comun (şură şi grajd), o şură din lemn, o anexă din lemn, aparate electrocasnice, trei butelii de aragaz, elemente de tâmplărie din PVC, obiecte de mobilier şi cereale, s-au degradat pereţii casei pe o suprafaţă de 200 mp şi a murit o vacă.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.