x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tânăr de 22 de ani, reținut după ce ar fi încercat să violeze o femeie de 86 de ani

Tânăr de 22 de ani, reținut după ce ar fi încercat să violeze o femeie de 86 de ani

de Redacția Jurnalul    |    20 Feb 2025   •   10:45
Tânăr de 22 de ani, reținut după ce ar fi încercat să violeze o femeie de 86 de ani

Un tânăr de 22 de ani a fost reținut după ce miercuri ar fi intrat în locuința unei femeie de 86 de ani din comuna Bereveoești, județul Argeș, și ar fi încercat să o violeze.

Potrivit IPJ Argeș, polițiștii au fost sesizați miercuri dimineața despre faptul că un individ ar fi pătruns în locuința unei bătrâne de 86 de ani din comuna Bereveoești, unde i-ar fi solicitat și ar fi încercat să întrețină raporturi sexuale, însă femeia a opus rezistență, astfel că autorul a părăsit locuința victimei.

În urma cercetărilor, polițiștii au reușit să-l identifice pe autor, un tânăr de 22 de ani. Acesta a fost depistat și dus la sediul subunitații de poliție pentru audieri.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca joi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii infracțiunii.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: tânăr viol batrana femeie