x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Trafic îngreunat pe DN 1B! Accident soldat cu cinci răniţi în comuna Valea Călugărească

Trafic îngreunat pe DN 1B! Accident soldat cu cinci răniţi în comuna Valea Călugărească

27 Aug 2018   •   12:44
Trafic îngreunat pe DN 1B! Accident soldat cu cinci răniţi în comuna Valea Călugărească

Un accident rutier soldat cu cinci victime, dintre care două rănite grav, s-a petrecut luni pe DN 1B, pe raza localităţii Valea Călugărească, în zonă traficul desfăşurându-se pe un singur fir, alternativ, pe sensul Buzău-Ploieşti, a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova. 

Conform sursei menţionate, în accident au fost implicate două autoturisme şi un autotren, iar pentru salvarea victimelor s-a intervenit cu două autospeciale pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD. 

Cinci persoane au fost transportate la spital, respectiv patru adulţi şi un minor, dintre care două în stare gravă. 

"Traficul rutier este îngreunat pe DN 1B Ploieşti-Albeşti-Paleologu, la kilometrul 19, pe raza localităţii Valea Călugărească. (...) Circulaţia se desfăşoară pe un fir alternativ, pe sensul Buzău către Ploieşti", a anunţat Centrul INFOTRAFIC al Inspectoratului General al Poliţiei Române. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident DN 1B