Un bărbat din Alba Iulia și-a pierdut viața, vineri, în stațiunea Voineasa, după ce a suferit un accident la schi. Este vorba despre Adrian Dorin Moldoveanu, un renumit tehnician dentar, în vârstă de 40 de ani. Acesta ar fi căzut pe una dintre pârtii și ar fi suferit leziuni extrem de grave în zona pieptului, după ce s-a izbit puternic de un ciot de lemn, informeaza ziarulunirea.ro.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vâlcea – Alina Teodorescu, tragedia de la Transalpina Ski Resort Voineasa s-a petrecut vineri, în jurul prânzului.
Șeful Serviciului Salvamont Vâlcea, Mircea Lera, a declarat că bărbatul a fost observat căzut la patru metri în afara pârtiei, de un salvamontist aflat în patrulă, și că a fost coborât la baza pârtiei semiconștient.
Din informațiile primite de la jandarmii montani, în zona în care a fost găsit Adrian schiatul era interzis.
La fața locului a fost solicitată și intervenția unui elicopter SMURD, însă din păcate bărbatul nu a putut fi salvat. Se pare că acesta se afla în stop cardio-respirator și nu s-a reușit stabilizarea lui. În zadar au încercat medicii să-l resusciteze, fiind declarat decesul.
Adrian M. se afla la Voineasa împreună cu alți prieteni și era cunoscut ca un schior experimentat. De asemenea, era un pasionat al sporturilor extreme în general. Adrian era căsătorit și avea doi copii.