x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale TRAGEDIE în Mureș. Trei copii, intoxicați cu fum într-un incendiu, au fost declarați decedați

TRAGEDIE în Mureș. Trei copii, intoxicați cu fum într-un incendiu, au fost declarați decedați

23 Dec 2018   •   14:02
TRAGEDIE în Mureș. Trei copii, intoxicați cu fum într-un incendiu, au fost declarați decedați

 Trei copii care au fost intoxicaţi cu fum, duminică, în urma unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea mureşeană Archita, au fost declaraţi decedaţi, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. 

Conform IGSU, încercările de resuscitare a minorilor, care suferiseră şi arsuri, au eşuat, medicii declarând decesul. 

Cei trei copii, cu vârste de 10 luni, doi ani şi 10 luni şi, respectiv, patru ani, fuseseră găsiţi inconştienţi în încăperea în care izbucnise incendiul. 

"Cei trei copii sunt inconştienţi, prezintă intoxicaţii grave şi arsuri din cauza flăcărilor. Cauza incendiului a fost o sobă lăsată nesupravegheată şi deschisă, iar în imediata apropiere era patul în care se aflau cei trei copii", preciza IGSU, într-un comunicat. 

Potrivit aceleiaşi surse, minorii au fost lăsaţi singuri în casă, în timp ce mama lor hrănea animalele în curte. 

"Pe fondul lipsei de supraveghere, copiii au devenit principalele victime ale incendiilor produse la locuinţe şi gospodării. În acest context, pentru prevenirea acestor evenimente tragice, le reamintim părinţilor că se interzice lăsarea copiilor singuri în încăperi în care sunt mijloace de încălzit în funcţiune", subliniază IGSU.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: incendiu archita intoxicatie cu fum